Andrei Cristea a rememorat pentru cititorii publicației „Deșteptarea” momentul primului gol în LIga 1, pe când era antrenat de Ilie Dumitrescu, actualul analist tv de la Digi Sport. De asemenea, de emoție, atacantul acum în vârstă de 36 de ani, spune că nu și-a dat seama că și-a aruncat mănușile după ce marcase în poparta echipei de sub Tâmpa.
Andrei Cristea a rememorat momentele de referință ale carierei. „Dubla cu Valencia a fost ceva unic” + Răspunsul la întrebarea: FCSB sau Steaua?
„La ei era antrenor Lăcă, la noi Ilie Dumitrescu. Doamne, cred că erau -15 sau -20 de grade. Un frig de înghețau pietrele! Pe cât de frig a fost însă afară, pe atât de cald mi-am simțit sufletul după golul marcat. A fost o cursă pe stânga finalizată cu un șut la colțul scurt al porții apărate de regretatul Dossey. După gol, nici nu știam cum să mă bucur”, și-a amintit Andrei Cristea.
Am depășit cota de o sută de goluri în prima divizie. E un motiv de mândrie profesională, dar și un stimulent. Sunt în continuare foarte motivat pentru a-mi continua cariera. Cât mă simt în plenitudinea forțelor, nu văd de ce aș renunța Andrei Cristea
„Am înțeles că mi-am aruncat instinctual mănușile. Înseamnă că le-am plătit la casierie, ha, ha, ha, pentru că așa se întâmpla pe atunci dacă ieșeai cu echipament lipsă. Faza cu mănușile chiar nu mi-o mai aminteam, dar știu bine că, înainte de meci, Ilie Dumitrescu a venit și mi-a spus că dacă dau gol îmi dăruiește o cravată, iar dacă reușesc dubla, am asigurată și o cămașa de la magazinul său cu haine de firmă. Am dat gol și m-am ales cu o cravată, iar faptul că mi-a fost dăruită de Ilie – pe care l-am venerat ca fotbalist – a dat o și mai mare însemnătate momentului”, a afirmat actualul atacant al formației Poli Iași.
Pe 1 iunie 2002, în ultimul meci de campionat al sezonului, cu Gloria Bistrița. L-am înlocuit pe Cursaru în minutul 85, iar în acele cinci minute de final am alergat în toate părțile, parcă eram în transă. Un alt vis al copilăriei mi se îndeplinea. Poate cel mai mare: să debutez în prima ligă îmbrăcând tricoul Bacăului. După acel meci nu am dormit vreo două nopți de fericire Andrei Cristea
Andrei Cristea și-a amintit de cel mai simpatic coechipier, regretatul Gică Ganea. „Dumnezeu să-l odihnească în pace! Cu el era o caterincă de nedescris. Oricât ai fi fost de necăjit, era de ajuns ca Gicanu să deschidă gura pentru a-ți recăpăta imediat buna dispoziție. Îmi amintesc că o dată, la masă, în timp ce noi ajunsesem la desert, Gică „lucra” la a treia porție de ciorbă. Mi-am arătat nedumerirea, mai ales că asta era în zi de meci. Vine meciul, Gică-mi dă o super-centrare de gol, după care se apropie de mine și-mi zice: Ai văzut, copile, ce minuni poate face o ciorbă bună?”, a rememorat atacantul din Liga 1 cu peste 250 de meciuri la activ.
Andrei Cristea (36 de ani) tocmai și-a prelungit contractul cu Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER